Telefon: 0761 393 067
E-mail: office@continentalglass.eu
E-mail: office@continentalglass.eu
Prima industrie a sticlei
Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat în Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul că, acoperind pereţii unui vas din lut cu un amestec de nisip umed şi sodă, la ardere acesta se transforma în smalţ, adică într-o peliculă subţire de sticlă. Ulterior amestecul din care se obţinea smalţul a fost îmbogăţit cu var, acesta devenind un element de primă importanţă în producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au obţinut smalţ de mai multe culori (albastru, galben, violet, prupuriu etc). Ulterior s-au obţinut din amestecul ce producea smalţul, odată ars în cantităţi mai mari decât subţirea pojghiţă de pe un vas, bulgăraşi de smalţ sau sticlă. Astfel au apărut primele obiecte făcute din sticlă - mărgelele. Tot egiptenii au meritul în a fi fost primii a realiza proteze oculare. Se apreciază că cele mai vechi mărgele din sticlă au cca. 5000-6000 ani vechime.
Sticla Jena, Pyrex sau Duran
Prin adăugarea unor cantităţi mici de Al2O3 sau B2O3 se obţin sticle rezistente la variaţii bruşte de temperatură care se folosesc la fabricarea vaselor de laborator. Au o rezistenţă chimică mare şi un coeficient de dilatare mic.
Sticla de Murano
În laguna veneţiană, la 2 km de coastă, se află Insula Murano. Populaţia este de cca. 5000 locuitori. În acest mic orăşel (în România echivalentul unei comune mai mari) s-a dezvoltat înaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenită celebră. Ca parte a Republicii Veneţiene Insula Murano se bucura de o anume autonomie internă. Nu doar că avea propriul cod de legi şi propriul Sfat suprem, ci chiar şi monedă proprie şi un ambasador la Veneţia. Demn de observat este faptul că atunci când un om de rând izbutea să devină meşter sticlar era înnobilat şi înscris în Cartea de aur a insulei. Meşterii sticlari din Murano erau consideraţi egalii celor mai nobile familii din Veneţia. Pe de altă parte, ei erau urmăriţi în permanenţă de poliţia veneţiană şi supuşi unei legi severe, care interzicea părăsirea insulei şi mai ales a domeniilor veneţiene. Sticla de Murano se făcea după reţete secrete, la care se adăuga o măiestrie unică a prelucrării sticlei obţinute.
Sticla obişnuită (sticla de sodiu sau potasiu)
Sticla de sodiu are compoziţia aproximativă 6SiO2·CaO·Na2O. Se întrebuinţează la fabricarea geamurilor şi a ambalajelor de sticlă. Sticla de potasiu are compoziţia 6SiO2·CaO·K2O şi este rezistentă la variaţii de temperatură. Se foloseşte la fabricarea vaselor de laborator.
Cristalul (sticla de plumb)
Este o sticlă în care sodiul şi calciul au fost înlocuiţi cu potasiu şi plumb (6SiO2·PbO·K2O) şi se caracaterizează prin proprietaţi de refracţie bune şi densitate mare. Flintul si ştrasul contin un procent de plumb mai mare decât cristalul. Flintul se foloseşte pentru prisme şi lentile optice.
Suflarea sticlei
Primele tehnici de suflare a sticlei sunt atribuite meşteşugarilor din Babilon şi datează din perioada cuprinsă între 27 î.Hr. şi 14 d.Hr., păstrându-se aproape neschimbate până în ziua de azi. Romanii au adus contribuţii importante pentru producţia de sticlă, ei îmbunătăţind tehnicile, ducând meşteşugul în Europa de Vest şi fiind primii care folosesc sticla în arhitectură. Foile de geam au apărut abia în secolul al XI-lea la meşteşugarii germani, care suflau o sferă de sticlă, balansând-o astfel încât să devină aproape cilindrică, apoi îi tăiau capetele şi o desfăşurau.
Prima industrie a sticlei
Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat în Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul că, acoperind pereţii unui vas din lut cu un amestec de nisip umed şi sodă, la ardere acesta se transforma în smalţ, adică într-o peliculă subţire de sticlă. Ulterior amestecul din care se obţinea smalţul a fost îmbogăţit cu var, acesta devenind un element de primă importanţă în producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au obţinut smalţ de mai multe culori (albastru, galben, violet, prupuriu etc). Ulterior s-au obţinut din amestecul ce producea smalţul, odată ars în cantităţi mai mari decât subţirea pojghiţă de pe un vas, bulgăraşi de smalţ sau sticlă. Astfel au apărut primele obiecte făcute din sticlă - mărgelele. Tot egiptenii au meritul în a fi fost primii a realiza proteze oculare. Se apreciază că cele mai vechi mărgele din sticlă au cca. 5000-6000 ani vechime.
Sticla Jena, Pyrex sau Duran
Prin adăugarea unor cantităţi mici de Al2O3 sau B2O3 se obţin sticle rezistente la variaţii bruşte de temperatură care se folosesc la fabricarea vaselor de laborator. Au o rezistenţă chimică mare şi un coeficient de dilatare mic.
Sticla de Murano
În laguna veneţiană, la 2 km de coastă, se află Insula Murano. Populaţia este de cca. 5000 locuitori. În acest mic orăşel (în România echivalentul unei comune mai mari) s-a dezvoltat înaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenită celebră. Ca parte a Republicii Veneţiene Insula Murano se bucura de o anume autonomie internă. Nu doar că avea propriul cod de legi şi propriul Sfat suprem, ci chiar şi monedă proprie şi un ambasador la Veneţia. Demn de observat este faptul că atunci când un om de rând izbutea să devină meşter sticlar era înnobilat şi înscris în Cartea de aur a insulei. Meşterii sticlari din Murano erau consideraţi egalii celor mai nobile familii din Veneţia. Pe de altă parte, ei erau urmăriţi în permanenţă de poliţia veneţiană şi supuşi unei legi severe, care interzicea părăsirea insulei şi mai ales a domeniilor veneţiene. Sticla de Murano se făcea după reţete secrete, la care se adăuga o măiestrie unică a prelucrării sticlei obţinute.
Sticla obişnuită (sticla de sodiu sau potasiu)
Sticla de sodiu are compoziţia aproximativă 6SiO2·CaO·Na2O. Se întrebuinţează la fabricarea geamurilor şi a ambalajelor de sticlă. Sticla de potasiu are compoziţia 6SiO2·CaO·K2O şi este rezistentă la variaţii de temperatură. Se foloseşte la fabricarea vaselor de laborator.
Cristalul (sticla de plumb)
Este o sticlă în care sodiul şi calciul au fost înlocuiţi cu potasiu şi plumb (6SiO2·PbO·K2O) şi se caracaterizează prin proprietaţi de refracţie bune şi densitate mare. Flintul si ştrasul contin un procent de plumb mai mare decât cristalul. Flintul se foloseşte pentru prisme şi lentile optice.
Suflarea sticlei
Primele tehnici de suflare a sticlei sunt atribuite meşteşugarilor din Babilon şi datează din perioada cuprinsă între 27 î.Hr. şi 14 d.Hr., păstrându-se aproape neschimbate până în ziua de azi. Romanii au adus contribuţii importante pentru producţia de sticlă, ei îmbunătăţind tehnicile, ducând meşteşugul în Europa de Vest şi fiind primii care folosesc sticla în arhitectură. Foile de geam au apărut abia în secolul al XI-lea la meşteşugarii germani, care suflau o sferă de sticlă, balansând-o astfel încât să devină aproape cilindrică, apoi îi tăiau capetele şi o desfăşurau.
